Gigi Becali a precizat că nu are informații noi privind posibilele transferuri are fraților Artiom și Arman Karamyan, portughezului Rui Duarte sau dacă antrenorul Mihai Stoichiță s-a hotărât în privința mijlocașului american venit în probe la Steaua, Josh Tudela.
„Nu știu nimic„, a spus patronul din Ghencea.
Finanțatorul stelist a precizat că reeșalonarea datoriilor cluburilor către stat nu este meritul lui, ci exista o hotărâre de Guvern în acest sens. „Era o Hotărâre de Guvern pe care noi nu o știam și când ne-am dus la Ministerul de Finanțe ne-au spus oamenii că o putem aplica. Eu și cu Borcea am avut meritul că ne-am dus acolo și ne-au înștințat de hotărârea de guvern dată în iunie, nu pentru fotbal ci pentru toate societățile comerciale și se aplică și cluburilor„, a mai spus Becali.
În ceea ce privește realegerea lui Borcea în Comitetul Executiv al FRF, latifundiarul a afirmat: „E bine că a rămas Borcea în Comitetul Executiv, ca să rămână tot pe locul opt„, a spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER